luni, 27 aprilie 2009

treptele casei bunicilor

am urcat scara de piatra , treapta cu treapta... o usa mare, de lemn batran, era la capatul ei. un copac isi scuturase din frunze pe piatra rece, intr-un dialog cu o pala de vant infuriat si forma lor mangaia piatra gri... am pasit ocolindu-le, lasandu-le verdele intact. marchiza cu nervurile ei de metal negru, tinea bucati de sticla prin care abea am distins un cer de albastru gri tulbure. o bucata de sticla lipsea si acolo se adapostise un nor alb pufos, ce parca se asezase pe locul potrivit sa ma vada urcand. usa s-a deschis cu un scartait atat de drag mie si mirosul de timp batran si intelept m-a invaluit ca intr-o vraja. oricat de des as fi trecut pe acolo, aceeasi liniste veche, aceeasi placuta emotie. un alt sir de trepte... o marmura alba, cu rani in care praful s-a adapostit zi dupa zi, din pasii ce au rupt tacerea din cand in cand. am calcat usor, ca de fiecare data, sa nu tulbur somnul alb...

Niciun comentariu: