Simt un fel de amestec de disperare si revolta, de durere si refuz, de sfarsit si inceput. Am ceva din frumusetea frunzelor de toamna, ceva din galbenul auriu sublim al unei frunze care a murit anul asta pe un trotuar intr-o zi cu soare. E perioada din an pe care o iubesc si o urasc in aceeasi masura. Nu stiu ce se intampla cu mine in fiecare an in perioada asta. Mi-e frica de ce simt mereu toamna. Asa ca ani in sir m-am ingramadit cu toate ale mele in mine si m-am ascuns de toti si toate. Sa nu ma descopere cineva toamna… sa nu ma vada cineva atat de confuza si ravasita. Ma doare toamna in fiecare an… imi simt fiinta grea in fiecare toamna, indreptandu-se gravitational spre pamant. Merg pe strada , cu o grija sustinuta de a nu ma vedea cineva transfigurata. Incerc sa ridic privirea si sa imprumut macar pt o clipa seninatatea figurilor ce trec pe langa mine. Ma trezesc brusc ca fizionomia mea imprumuta un zambet de copil ce plimba un catel, un zambet de fata ce vorbeste la telefon cu cineva drag, un zambet de licean ce are ceva strengar si mult prea tineresc in el, un zambet de batranica ce se intoarce acasa bucuroasa ca azi piata a fost buna si poate gati mancarea preferata a batranelului ei. Figura mea zambeste in tonuri diferite…nici un zambat al meu… fiinta mea stie sa fure zambete si sa le copieze, a uitat sa zambeasca ea insasi, preocupata de zgomotul din ea, de intrebari si renuntari.

vis agatat

timpul e un ghem de ata,
aruncat de la mine la tine...
desfasurandu-se si adunandu-se,
incalcindu-se, innodandu-se...
zile si ore insirate bob cu bob... pe un sirag obosit,
incurcat... plictisit.

azi e ziua cand am vazut norii prabusindu-se cu zgomot de pamant... acolo imi strangeam visele. s-au spart si nu am mai putut recupera nimic... s-au rostogolit cioburi marunte pe asfaltul ud, s-au dizolvat in ploaia calduta, le-am simtit strigand de durere...

Rupe-mi dimineata-n doua,
Da-mi jumate acum
Si jumatate dupa gura de roua….

Pune-mi vise in cafea,
Nu multe, doar cateva…

Ascunde-ma intr- un nor…,
adu-ma,te rog, pe pamant
doar dupa ce ma-nveti sa zbor…

Caut un strop de sens,
soapta lipsa din puntea spre tine,
Caut firul de ata cu care
sa cos cuvant cu cuvant
un adevar de care m-ascund...

As putea sa refac
Gandul ce adineori l-am spart,
sa lipesc ciob cu ciob...
si mai ales sa-l aprob.
Caci plecase spre tine,
Cand l-am prins intr-o clipa
...si l-am oprit...