luni, 19 iulie 2010

un colt de stea mi_a ramas cand luna s_a invaluit intr_un nor gros si tacut, ingrozitor de tacut. ce fac cu ziua si cu toata lumina? ce fac cu orele imbracate lejer, cu palarie, ce or sa imi traverseze holul una cate una, pasind rar si agale? vreau sa revad luna, vreau sa ii simt argintul mangaindu_mi chipul. o sa iau ziua si o sa o sfaram in graunte mici cat un fir de nisip,franturi de clipe, amestecate. clipe de dimineata cu gust de cafea, amestecate cu clipe lenese de dupa amiaza, cu clipe de asteptare ce vin pe inserat. o sa amestec nisipul zilei cu stropi de vise. vise despre luna.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Daca-as inchide ochii
si-as visa, in noapte, valuri calme...
si parul brusc mi-ar mirosi, in vis, a mare,
Ai stii sa strangi nisip in palme?

Daca mi-as pune visele pe-un zmeu,
si-as vrea, ca sa-l inalt, o adiere...
ai stii cum sa chemi vantul,
sa le ridice sa sarute stele?

Intr-o tacere de mormant
Cu aripi frante-n disperare,
Ai stii sa fii cuvant?

luni, 23 noiembrie 2009

ma bucur de toamna. de cele mai frumoase trotuare. nu vreau sa ma mai intristeze frunzele de pe alee si nici sa imi sugereze sfarsit... nu exista sfarsit. exista pauze lungi, in care speranta se odihneste ca sa o ia de la capat.
de cate ori ma imbat cu apa rece imi mai pun o cheie pe lantul din suflet.am usi inchise pentru totdeauna. si multe chei. nu, nu arunc niciodata cheile, tocmai pentru ca speranta nu moare niciodata. inca o cheie pe lant, inca o toamna. mereu aceleasi culori. culori vii pe frunze moarte. toamna are semnele ei. toamna ma aduce in fata mea. imi numar cheile. am una in plus. s-a mai inchis o usa, toamna a pus deja frunze pe aleea spre ea. frunze moarte, colorate viu.

duminică, 22 noiembrie 2009

?

Nu vreau raspuns la intrebare... vreau sa ramana cuvintele insirate cuminti, unul langa altul si sa aiba la capat semnul acela curbat si greu cu un punct sub el...
nu vreau sa stiu. nu MAI vreau. vreau numai sa eliberez intrebarea si atat. vreau sa imi spal gandurile si sa le agat la uscat in aerul rece si proaspat. chiar daca stiu ca or sa se usuce chircite si curbate a intrebari. mari, mici, ...grele. mi-e teama de intrebari, de felul in care apar una dupa alta , insiruite, apoi legandu-se intr-o hora nebuna. mi-e teama de intrebari noi si proaspete. intrebari odihnite.
le prefer inchise in cutia lor, de unde nu ma pot cuprinde de glezne,cu carligele lor, incercand sa ma opreasca din drum.
as vrea sa transform toate semnele de intrebare, rand pe rand, in cifra 2. iar punctele...sa le adun pentru toate literele de i ramase fara punct.

duminică, 6 septembrie 2009

septembrie iar...

o simteam, ii simteam respiratia rece si umeda cu miros de frunze uscate... se lasa linistea, se inmoaie totul in picaturi dese de ploaie trista. e linistea care te face in fiecare an sa iti auzi gandurile pe care le-ai acoperit toata vara cu sunet de valuri zgomotoase, cu strigate de pescarusi, pe care le-ai acoperit cu soare arzator si cu rasetele prietenilor. taraste dupa ea o valiza mare si ponosita, poarta palton maro si aceleasi ghete care strivesc frunzele cazute in adieri de vant. stiu ca va cara valiza pana aici sus pe scari, o va deschide si toata incaperea asta o sa miroasa a toamna...
vine incet si se cuibareste, scotoceste in ganduri, le intoarce, le rasuceste, le intreaba, te intreaba...
ma pregatesc sa imi beau cafeaua ,maine dimineata, cu toamna... stiu ca ii place sa ii povestesc. si mai stiu ca nu pot sa o mint...

de sezon

cina din seara asta