dimineti grabite, soneria de la ceas care sparge linistea primelor raze de soare, cateva guri de cafea , baute printre alte lucruri facute in aceeasi graba, treptele coborate val vartej pana in strada, unde ma arunc in taxi...,apoi agitatia matinala din tot orasul, claxoanele din trafic, injuraturile si comentariile facute peste geam de fete incruntate... asa incepe o zi obisnuita in orasul asta, totul e supraincarcat, tensionat si gri. autobuze aduc si duc oameni in pardesie lungi, ce flutura cand traverseaza strada in mersul lor grabit. oameni ce privesc asfaltul cenusiu, numarandu-si pasii pana la destinatii exacte.
ma gandesc mereu ca trebuie sa fug cat mai des din decorul asta. ca trebuie sa simt aer proaspat, ca trebuie sa uit de claxoane, ca trebuie sa fiu intr-un loc unde timpul se scurge altfel. unde verdele frunzei e chiar verde, unde se aude fosnet de crengi de copac. asa am ajuns sa aleg sa fiu cat mai des la casuta taraneasca cumparata de ai mei, intr-o zona de deal, unde timpul e parca intepenit, unde peretii vechi ai casei imi spun povesti, unde pot sa citesc la umbra unui copac batran, asa cum mi-am visat toata copilaria. e mult de lucru acolo, sunt si multe de invatat. prima productie de vin a familiei a fost un experiment nereusit, dar toata frumusetea pregatirii, cumpararea ustensilelor si asteptarea verdictului...au meritat tot efortul. abea astept sa beau primul vin din productia familiei.
mai sunt capsunile... cresc mari si extrem de aromate acolo, la umbra unor peri batrani. in spatele viei incepe dealul cu livada noastra de pruni , din care deocamdata nu ne-am incumetat sa facem tuica. sunt atatea de facut acolo..., in locul unde nu se aud claxoane dimineata si unde nu exista taxiuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu