simt sfarsitul verii. simt ca zgomotul vacantelor e pe sfarsite si astept forfota sa se intoarca in orasul gri. aici... unde vara m-a tinut tintuita, de unde am evadat mult prea rar. griul incins de soarele verii m-a obosit si imi doresc macar cateva zile de iarba, apa, frunze, aer, poate valuri si zbor de pescarusi. orasul asta geme vara. geme, striga si respinge. dar cel mai frica imi e de mirosul de toamna. o simt pe aproape si stiu ca vine mereu si imi rascoleste totul in mine cu vantul ei galben de frunze uscate. stiu ca ma va intreba si anul asta ce mai fac... ce intrebare cruda...